Pentru portiunea Cabana Padis - Sesul Padis vezi traseul de
aici.
De la trifurcatia din Sesul Padis urmam spre stanga drumul
forestier ce merge spre Pietroasa, traversam zona de sud a Sesului
Padis pe o distanta de cca. 1 km, scurtam o serpentine pe care o
descrie drumul, trecem mai departe pe langa o defrisare masiva
aflata in dreapta drumului iar dupa aproximativ ½ ora din Sesul
Padis intalnim traseul marcat cu
banda rosie ce vine tot dinspre
Sesul Padis dar din dreapta, traversand o padure de molid.
De aici parasim drumul forestier ce merge spre Pietroasa,
coborand spre stanga, dupa poteca larga prin extrtemitatea estica a
Uvalei Balileasa iar la cca. ¼ ora de la parasirea drumului ce
merge spre Pietroasa intersectam drumul forestier Scarita - Cabana
Cetatile Ponorului. Tot aici ne aflam la o bifurcare a traseelor:
inainte merge traseul marcat cu semn
banda rosie spre Saua Vartop,
urcand pe versantul sudic al Uvalei Balileasa iar la dreapta (V) pe
drumul forestier Scarita - Cabana Cetatile Ponorului merge traseul
nostru. In continuare, urmam drumul amintit spre dreapta pe o
distanta de cca. 100 m dupa care sosim la o noua bifurcatie:
inainte merge drumul forestier spre Saua Scarita iar spre stanga
urca traseul nostru, pe un drum de care desfundat.
Din acest punct urmam acest drum de care urcand accentuat pe
versantul drept al unui valcel inierbat, trecem in cele din urma
peste creasta care separa Uvala Balileasa de Bazinul Gropii de la
Barsa, parasim drumul de care (ce coteste la dreapta) mergand
inainte, traversam in continuare o frantura de padure apoi o poiana
iar de aici un ultim coboras de cca. 10 minute, printr-un molidis
des, ne scoate la drumul forestier de exploatare ce strabate Groapa
de la Barsa, langa Pestera ghetarul Barsa. Aceasta are o lungime de
cca 3474m si nu este accesibila decat speologilor. De asemenea, de
aici se desface spre dreapta o derivatie pe care daca o urmam putem
ajunge in 10-15 minute la Pestera Zapodie, lunga de 7 km, nefiind
recomandata pentru turisti.
De la Pestera Ghetarul Barsa urmam spre stanga drumul forestier,
dupa semnele de marcaj banda galbena pentru cca. 300 m, parasim mai
departe drumul forestier mergand pe o poteca bine evidentiata prin
padurea de molid, trecem de Taul Negru aflat in stanga potecii
turistice (acesta este un lac dolinar cu o adancime de 13m, fiind
alimentat permanent din subteran), depasim in continuare un prag
stancos, mergem inainte pe poteca, trecem de un alt prag de stanca
iar de aici un ultim coboras ne scoate la gura Pesterii Negre, ce
se gaseste la baza abruptului stancos denumit Cuculeul de Fier.
Pestera Neagra prezinta numeroase concretiuni dar este greu
accesibila turistilor. De aici, traversam paraul care se varsa in
pestera, urcam mai departe pe versantul stang al paraului cca. 50 m
iar din acest punct un ultim urcus spre dreapta, prin padurea de
molid ne scoate in traseul 5, in poiana cu mese si banci, la
intersectia cu derivatia ce vine dinspre Piatra Galbenei.
De aici, vezi Circuitul Cetatile
Ponorului pentru intoarcerea la Cab. Padis.